Tag Archives: jurnal

Jurnal Rusesc (A Russian Diary) – Anna Politovskaia

Se petrec regulat evenimente edificatoare pentru starea de lucruri dintr-o cultură, dintr-o ţară. Un astfel de eveniment este războiul cecen, cu tot ce înseamnă el, atât per se, cât şi ca evenimente conexe.

Se ridică regulat dizidenţi, care uneori sunt de profesie ziarişti. Sensibilitatea şi educaţia le permit să critice sistemul în care trăiesc cu pertinenţă şi acuitate. Criticile au avut efecte limitate, şi mă gândesc la condamnarea unui colonel pentru crimele comise, dar Anna Politovskaia a plătit cu viaţa faptul că şi-a urmat vocaţia.

Întâlnirea dintre războiul cecen, cu dramele enorme şi extraordinare pe care le-a antrenat, şi ziarist a dat naştere unor articole care depăşeşc efemeritatea unui articol de ziar. Războiul cecen este soluţia de turnesol ce i-a permis jurnalistului să vadă în ansamblu situaţia Rusiei, raportată la valorile civilizaţiei europene.

Jurnal rusesc este o modalitate de a exprima gândurile acestei jurnaliste extraordinare, o modalitate de a intra în miezul, în esenţa zeitgeist-ului politic şi popular rusesc.

Cartea este structurată pe trei capitole tematice şi cronologice, din decembrie 2003 până în august 2005, cu câteva rânduri, la final, din partea autoarei:

  • Partea întâi: Moartea democraţiei parlamentare ruse (decembrie 2003 – martie 2004) (122 pag)
  • Partea a doua: Marea criză politică din Rusia (aprilie 2004 – decembrie 2004) (114 pagini)
  • Partea a treia: Iarna şi vara vrajbei noastre (ianuarie – august 2005) (135 pagini)
  • Îmi este oare frică?

Stilul este alert, evenimentele relatate neretuşat, dar sensibil, par a fi de ficţiune. Lipsa crasă a respectului pentru viaţa semenilor, fie ei ceceni sau soldaţi ruşi din aceeaşi unitate, şochează. De abia după ce citeşti despre torturi, uneori letale, aplicate de bunici soldaţilor recruţi înţelegi de ce există în Rusia organizaţia „Mamele soldaţilor„. Trebuie să vezi scris negru pe alb că faptele unui criminal de război au fost acoperite de un procuror, iar instanţele au aşternut şi ele tăcerea, susţinând în hotărârile emise că funcţionează principiul procurorul are întotdeauna dreptate. Citeşti despre gravele semne de întrebare ridicate de comportamentul agenţilor secreţi ruşi şi te întrebi pe cine protejează aceştia. Te miri o dată cu autoarea despre apatia imensei majorităţi a cetăţenilor de rând, care acceptă totul fără a protesta, şi despre atitudinea autorităţilor faţă de protestele celor prea puţini care o fac. O lume care nu numai că nu este europeană, dar nu este nici măcar asiatică, o combinaţie stranie de clan medieval cu piraţi, mafie şi imperialism de acum câteva secole. În final, câteva gloanţe pentru ziarist, care astfel nu a mai apucat să îşi vadă cartea tipărită.

ISBN 978-973-728-428-0

Preţ 38 lei, 408 pagini, editura Meteor Press 2010, cu prefaţă, glosar şi index. Ediţia originală, A Russian Diary, 2007.

Traducere (bună) semnată de Emanuela-Jalbă Şoimaru.

Anunțuri